Acum citesti
Turul Italiei 2013: Maxim Belkov riscă și câștigă

Ploaia pare a fi coordonata principală a Turului Italiei din acest an, așadar rapoartele de forță s-au cam schimbat cu această ocazie. Dacă unora fenomenul meteo le dă bătăi de cap, alții se simt în elementul lor, și Maxim Belkov (Katusha) din această ultimă categorie a demonstrat că face parte, după o demonstrație că a coborî cu bicicleta pe ploaie este o știință exactă.

maxim_belkov

Etapa a 9-a a brăzdat provincia Toscanei, locul de desfășurare al Campionatelor Mondiale de Șosea din septembrie a acestui an, cu o sosire în Florența, după 170 de kilometri de pedalat. Departe de idilicul de la care ne-am fi așteptat din partea acestei regiuni, vremea a reușit și de această dată să le mai ofere o zi mizerabilă în șa rutierilor din Turul Italiei, la care s-au adăugat și cele 4 urcări ale zilei. În evadarea zilei s-au aflat 12 rutieri, printre care Stefano Pirazzi (Bardiani Valvole), Giovanni Visconti (Movistar), Juan Manuel Garate (Blanco) și Evgeni Petrov (Saxo-Tinkoff), grupul fiind lăsat să ia avans de către plutonul condus de Astana, echipa tricoului roz, Vincenzo Nibali.

Cei din frunte au rulat din ce în ce mai puternic, dar cu circa 90 de kilometri înainte de final, Pirazzi întră în conflict cu Robinson Chalapud (Team Colombia) pe care îl obstrucționează, iar acest incident strică colaborarea din grup. În același timp încep și urcările și sita se cerne, doar Maxim Belkov reușin să se țină după cei doi. Trio-ul ajunge pe urcarea de la Vallombrosa și ostilitățile dintre italian și columbian se reiau. Victima a fost Belkov care pierde aproape un minut, dar revanșa e pe aproape. Rutierul echipei Katusha recuperează terenul pierdut în doar câțiva kilometri din cei 20 ai coborării, după care îi lasă în urmă pe cei doi, coborând cu o viteză și o precizie extraterestră date fiind condițiile de ploaie torențială și ceață.

Dar lunga coborâre este o sabie cu două tăișuri. Tot Astana se află la cârma plutonului pe care îl conduce cu o mână de fier și își permite să înăsprească ritmul, spre deserviciul lui Bradley Wiggins (Team Sky), principalul favorit la victoria finală și adversarul nr.1 al lui Nibali. Din fericire, britanicul are echipa alături de el și ecartul este neutralizat, odată intrați pe teren plat. Dar Wiggins nu e singura vedetă cu probleme, Ryder Hesjedal (Garmin-Sharp) pierzând timp prețios, circa un minut, în raport cu Nibali și restul pretendenților pentru clasamentul general.

În față, Belkov zboară și adună minute prețioase care i-au fost de folos pe ultimele două urcări ale zilei. În cele din urmă, rusul trece linia de sosire din Florența cu un avans confortabil, cu toate că în urma sa au fost declanșate mai multe curse de urmărire ale acestuia. Nibali rămâne lider la general și marele perdant al zilei se numește Hesjedal, care cade pe locul 11, la 3 minute și 11 secunde în spatele sicilianului.

 

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

two + 6 =