Acum citesti
Birzman anunță scule noi pentru mecanici amatori și profesioniști

Producătorul taiwanez de scule Birzman anunță că va lansa o serie nouă de scule pentru bicicletă în anul ce urmează.

Levierul Wedge 2.0

Wedge 2.0 este un levier pentru anvelope, gândit să ofere pârghie mai mare atunci cand cauciucul nu vrea să iasă sau să intre ușor pe jantă. Despicătura din capătul părții fixe a levierului se pune peste partea opusă a talonului, după care partea mobilă a levierului agață cealaltă parte a anvelopei și o întinde peste jantă, trăgând de anvelopă în loc o preseze de jantă. Corpul lung al levierului oferă pârghie mare și spațiu suficient pentru a-l folosi la anvelope de șosea, gravel și cross country mtb.

Kitul Birzman pentru reparațiile tubeless

Kiturile pentru reparațiile tubeless sunt destul de standard în ce privește piesele din alcătuire, însă Birzman le-a gândit în așa fel încât toate să aibă loc într-o capsulă de mărimea cartușului CO2 standard. În acest fel kitul tubeless poate fi pus pe bicicletă într-un suport special de transport al cartușelor CO2.

Kitul include o pilă cu care șlefuiești gaura din anvelopă, o sulă și 5 sforicele. Cel mai probabil kitul se va comercializa împreună cu un cartuș CO2, un cap de pompă și un suport din plastic de transport al acestor componente, care se instalează la rândul lui în șuruburile suportului bidonului de apă.

Kitul Birzman pentru ghidarea internă a cablurilor

Kitul pentru ghidare internă primește de asemenea, o carcasă lucioasă din aluminiu în care încap suficiente componente pentru ca acest kit să fie util a fi folosit la frâne pe jantă sau hidraulice, dar și la schimbătore mecanice sau electronice. Totul este compact, introdus într-un cilindru de 120mm x 21 mm. În plus față de întreg pachetul frumos ambalat, kitul include și o pilă specială cu care aranjezi capătul proaspăt tăiat al cămășii cablului.

Lera Birzman pentru măsurarea uzurii discului de frână

Noua leră Birzman pentru măsurarea uzurii discului de frână este o sculă simplă care îți spune când discul de frână nu mai este bun. În funcție de marca discului, încerci să-l inserezi în leră. Dacă intră înseamnă că discul este uzat peste grosimea minimă și trebuie inlocuit. Discurile acceptate sunt de la mărcile: Tektro, TRP, Magura, Sram, Shimano și Hope.

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

5 × three =