Noutăți Cube pentru 2015

0

La Eurobike Cube a făcut senzație cu noul Stereo, oferit în diverse variante și mai ales în culorile Team, care au atras privile celor prezenți. Și nici nu este de mirare, căci bicicletele arată chiar bine. Stereo reprezintă numele dominant pentru 2015. Este oferit în atâtea versiuni, încât va trebui să stai serios să te gândești ce model ți se potrivește cel mai bine. În orice caz, modelul de top care a reușit să impresioneze prin prisma echipării este full-suspension-ul Stereo 120 Super HPC SLT 29. Da, ne-am obișnuit deja cu denumirile foarte lungi ale germanilor, dar mai puțin obișnuit este aspectul care trece la un nivel superior, alături de finisaje.cube_stereo_120_2

Modelul de față este echipat cu un cadru din carbon, suspensii de 120mm, un sistem de transmisie 1×11 cât și minunata furcă RockShox RS-1 Inverted. Bicicleta va depăși pragul de 6.000 de euro și va fi dedicată în special iubitorilor de Cross Country sau de ture montane. Cei care vor dori însă un hardtail cu roți de 29 de inch, vor avea la dispoziție modelul C68, mai scump decât Stereo, dar și mai ușor, reușind să pună pe cântar doar 9.1 kg cu o echipare similară. Schimbătoarele vor fi desigur electronice.

cube_stereo_120_1

Iubitorii de trasee mai dificile vor aprecia cu siguranță noul Stereo 140 C68 SLT 27.5, dotat tot cu un cadru din carbon și cu o echipare de top, dar cu un preț de va depăși de asemenea bariera de 6.000 de euro. Interesantă este opțiunea pentru sistemul de transmisie care nu va fi un 1×11 ci un 2×11, din gama de top XTR a japonezilor de la Shimano. cube_stereo_140

Nici pasionații de enduro nu au fost uitați. Cube a pregătit noul Stereo 160 Super HPC, care bva fi oferit pentru 4.999 de euro, va avea o greutate de nici 12 kg și care va fi dotat cu un sistem de transmisie 1×11, Shimano XTR. Totodată, pe această bicicletă va putea fi întâlnită și noua creație a celor de la Fox, 36 Float RC2 FIT Kashima, care promite a rivaliza serios cu noul Pike de la RockShox.

cube_stereo_160

Revenind cu pinioarele pe pământ, vom arunca o privire și asupra bicicletelor pe care majoritatea cumpărătorilor și le vor putea permite de fapt. Noul Acid spre exemplu, în fotografia de mai jos, va fi echipat cu o furcă Manitou M30, va avea un schimbător Shimano XT și un angrenaj Shimano Deore dar și frâne hidraulice pe disc din gama Shimano, modelul M506. Prețul recomandat va fi de 899 de euro.

cube_acid_275

Coborând în gamă, întâlnim noul Analog, care va folosi același cadru ca și modelul mai sus amintit, platforma fiind utilizată chiar și pentru modelul de intrare AIM. Analogul va fi dotat cu o furcă Rock Shox, sistem de transmisie compus dintr-un schimbător de pinioane Shimano Deore și un angrenaj Shimano non series. Interesant este că la acest nivel de echipare, o parte din cabluri sunt deja trase prin interiorul cadrului, ceea ce reprezintă un plus. Roțile sunt de 29 de inch.

cube_analog-2015

Nu în ultimul rând, gama AIM este într-un final nouă. Vine de asemenea cu cabluri trase prin interiorul cadrului și cu o echipare de bază. Modelul AIM SL 27.5 este echipat cu un schimbător de pinioane Shimano Acera, o furcă Suntour XCM și cu frâne hidraulice pe disc Shimano M-355, cu o greutate de 14 kg. Va fi oferit pentru 499 de euro.

cube_aim_sl_2015

AIM va avea și o versiune 29er, oferită pentru 449 de euro, dar mai slab echipată decât versiunea cu roți de 27.5 inch. Astfel, aceasta va fi dotată cu un angrenaj Shimano Tourney, o furcă Suntour XCT, sistem de transmisie 3×8 și schimbător de pinioane Shimano Altus.

cube_aim_29

26 de inch? După cum obervi acest format nu mai există în gama celor de la Cube, așa cum nu prea mai există în gama niciunui producător.

 

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ