Acum citesti
Noutăți în gama Norco 2018

Compania canadiană Norco și-a prezentat la Crankworx noutățile pe 2018, în special în gama de aluminiu Range&Sight dar și în colecția pentru femei care s-a îmbogățit cu noi modele specifice. De asemenea a fost prezentat noul Threshold CX dar și câteva modele Ranges din carbon.

Marea noutate pentru modelele din aluminiu Range & Sight este că geometria lor a fost modificată fiind acum identică celei de pe modelele din carbon.

În afară de asta, singura noutate este folosirea amortizoarelor pe sistem metric în spate și introducerea mărimii XS la modelele din aluminiu.

Chiar dacă în imagini apar modelele Range gri și Sight galben cu roți 29, există în colecție și versiunile cu roți de 27.5.

Noile modele pe 29 vin cu pipe mai scurte cu 10 mm decât cele pe 27.5 iar cadrele au unghiul furcii ceva mai mare.

Pentru 2018 toate modelele Norco vor fi disponibile și în versiune feminină, inclusiv Optic, Sight, Fluid FS și HT, cursiera Valence și mai multe city bike-uri.

Modelele feminine oferă alte componente și opțiuni de culori decât modelele normale. Cadrele sunt identice cu cele normale deoarece Norco sunt mulțumiți de geometria lor la toate dimensiunile.

Sistemul de tuburi diferite pentru fiecare mărime și sistemul Gravity Tune de la Norco fac ca un cadru cu cât e mai mic cu atât să fie mai ușor, iar spatele este adaptat pentru mărimea fiecăruia. Astfel toate cadrele oferă aceleași caracteristici funcționale. Norco are toptube-ul foarte jos la toate cadrele, ceea ce permite utilizarea lor de persoane de înălțime mică, fie ele bărbați sau femei.

Modelele feminine diferă însă la punctele de contact: grip-uri mai subțiri, ghidoane mai înguste și șei specifice feminine.

Pipele nu sunt mai scurte pe modelele feminine de MTB deoarece Norco a luat deja în calcul reach-ul la dimensionarea toptube-ului și nu s-a dorit modificarea comportamentului bicicletelor. Modelele feminine oferă o gamă largă de culori iar prețul e identic cu modelele normale.

Modelele de competiție și de nișă nu vor fi însă oferite în versiuni feminine deoarece ei consideră că cicliștii de top au oricum preferințele lor și vor modifica bicicletele după acestea. Oricum majoritatea modelelor sunt disponibile și în mărimea XS.

A fost prezentat și modelul de ciclocros Threshold 2018 din carbon, precum și nouă modele Ranges 2018. Modificările sunt doar de componente și de culori.

Mai multe informații găsiți pe pagina producătorului.

Informații și imagini de pe bikerumor.com

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

1 × three =