Acum citesti
Olympia au lansat noua versiune a modelulului F1-X de XC

După ce au reproiectat modelul lor hardtail de XC tot în acest an, italienii de la Olympia au lansat acum pe piață o variantă complet nouă a modelului lor full suspension de competiție de XC F1-X. Dezvoltat împreună cu atleții profesioniști, modelul F1-X este conform cu cele spuse de cei de la Olympia potrivit atât pentru traseele din Cupa Mondială de XC cât și pentru trasee lungi de maraton sau grandfondo.

Modelul a ajuns deja pe podium alături de frații Luca și Daniele Braidot și este inspirat de ultimul model hardtail F1, rezultatul fiind o bicicletă cu suspensie cu cursa scurtă, capabilă tehnic de trasee unde e necesară manevrabilitate foarte bună. Bicicleta este mult modificată față de modelul anterior, cel mai important punct fiind spatele mult simplificat.

În pas cu tendințele ce au putut fi observate la modelele de Cupă Mondială de XC lansate în ultima vreme cum ar fi Kross Earth sau Canyon Lux, noua Olympia F1-x elimină pivotul de la axul spate pentru o soluție mai simplă și mai ușor de întreținut, bazându-se pentru funcționare pe flexia seatstay-urilor din carbon.

Chiar dacă Olympia spun că noua bicicletă a fost construită pentru trasee mai tehnice, aceasta are tot o suspensie cu pivot simplu și cu cursa de 95 mm, cu o curbă progresivă, împerecheată cu o furcă de 100 mm.

Noul F1-X e mai ușor, Olympia anunțând o greutate de 1800 g pentru noul cadru. Bicicleta are și o structură din carbon hi-mod UD monococă îmbunătățită, fiind folosit un amestec de fibre Toray T1000, T800 și M40J. Există și o versiune mai ieftină a cadrului, denumită F1-XN, care folosește aceleași matrițe dar are o structură mai ieftină de fibre, în mare parte T800.

Noua bicicletă include elemente tehnice moderne cum ar fi axul spate asimetric Boost 148, monoblocul PF92 și compatibilitatea exclusiv cu transmisii 1x. Există și un chain guide integrat. Chiar dacă e un model de XC, tija de șa e de 31.6 mm și are inclusă rutare internă pentru tija dropper.

Rutarea cablurilor e bineințeles complet internă. Aceasta include o clemă pentru cabluri pentru a le poziționa convenabil pentru a permite funcționarea suspensiei spate fără interferențe.

Ambele modele F1-X și F1-XN sunt disponibile în patru mărimi standard, au un unghi al furcii de 70.5 grade, unghiul tijei de șa de 74 de grade pentru poziție mai bună la urcare și chainstay-uri scurte de 437 mm pentru a face modelul cu roți de 29 mai manevrabil.

 

 

 

 

 

 

 

Olympia oferă ca de obicei o gamă largă de echipări pentru toate bugetele. Modelul de top F1-X din carbon hi-mod vine în echiparea de top EVO R1 cu noul grup Shimano XTR 1×12, modelul următor Race XX1E vine echipat cu SRAM XX1 Eagle iar modelul mai accesibil Race GXE vine cu transmisie GX Eagle.

Modelul mai ieftin F1-XN vine cu o echipare Team 1S cu transmisie Shimano XT 1×11, o versiune Race NXE cu SRAM NX Eagle 1×12 și una Race 3 cu NX 1×11. Alegerea roților și a furcilor oferă cumpărătorului o posibilitate de a ajusta bine bugetul, la fel și prezența opțională a unei tije dropper.

 

 

Mai multe informații găsiți pe pagina producătorului.

Informații de pe bikerumor.com

Vezi Comentariu (1)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

twelve − 10 =