Jurnal de antrenament: Chinul de-abia începe

0

A trecut o lună de când am vorbit ultima dată despre antrenamente și iată-ne în fața celui de-al treilea articol. Mi-aș fi dorit să pot scrie mai des, dar cum timpul este foarte scurt o să mă limitez pentru moment la unul pe lună. Ideea este că imi face plăcere să împărtășesc cunoștintele mele despre ciclism cu alți iubitori ai acestui sport deoarece este încă destul de necunoscut la noi, dar poate micile „povestioare” pe care le spun vor ajuta câtuși de puțin la dezvoltarea acestuia. Oricum, până la dezvoltarea completă a lui va mai trece o vreme, deoarece principala noastră problema este mentalitatea despre sport pe care trebuie să o schimbăm. Trebuie să asociem sportul sau mișcarea, cum vrei să îi spui, cu sănătatea și nimic mai mult. Ce este peste, cu atât mai bine și mai frumos. Cum zicea cineva: pasiunea naște campioni…

Și acum să trecem la lucruri serioase, adică la ciclism. În primul rând, mă bucur că după atâta timp urât de care am avut parte în această iarnă vremea a început să țină cu noi, iar temperaturile ridicate ne-au lăsat să ne facem antrenamentele așa cum trebuie. De asemenea, o mare bucurie o am când văd că pe șosele apar din ce în ce mai mulți cicliști, din ce în ce mai bine echipați și mai interesați de acest frumos sport. Spre uimirea mea, oameni de toate vârstele se strâng în plutoane din ce în ce mai mari și fac antrenamente din ce în ce mai lungi. Nu poate decât să mă bucure și să îmi întărească credința că în viitor ciclismul va căpăta și la noi aura care o poartă în Occident, iar din cei care practică ciclismul la nivel de amatori se vor ridica și profesioniștii.

Odată cu creșterea temperaturii au început să crească și distanțele și am început să umblăm ușor și la intensitate. De când am vorbit data trecută, antrenamentele s-au schimbat radical și pot spune că am intrat în normal cu ele. Cum vremea ne-a permis, am ieșit pe șosea și am început în forță cu kilometri în încercarea de a recupera ce am pierdut în lunile pline de zăpadă. De sală nu a mai fost vorbă decât până la jumătatea lunii martie deoarece odată cu creșterea numărului de kilometri și înaintarea în sezon avem nevoie de suplețe în pedalat, iar sala împiedica acest lucru. Ce s-a putut realiza în materie de forță în sală, s-a realizat în sezonul rece, de acum înainte va rămâne doar antrenamentul pe bicicletă.

Așadar, de când vremea ne-a permis și până la jumătatea lunii martie am ieșit în fiecare dimineață pe șosea la antrenamente începând de la 60 de kilometri și până la 100 de kilometri. Bineînțeles că în prima săptămână, până ne-am adus aminte cum e pe bicicletă și pe șosea ne-a fost mai greu și am făcut antrenamente mai scurte, între 60 și 80 de kilometri. După ce ne-am obișnuit cu poziția și pedalatul, am crescut distanțele, parcurgând de două ori pe săptămână până la 110 kilometri. La toate aceste antrenamente pe șosea nu am făcut altceva decât să rulăm fără intensitate, doar să ne reobișnuim cu poziția pe bicicletă și cu statul în șa. În toată această perioadă am continuat și cu sala, dar am redus numărul de antrenamente de la 3 la 2 pe săptămână.

După alte 3 săptămâni de astfel de antrenament am renunțat de tot la sală deoarece am început să creștem distanțele și mai mult. Am diversificat puțin și antrenamentele. Mai exact, la cele medii sau de bază, cum le spunem noi, am început să dăm drumul la pasuri, adică să coborâm pinioanele până pe cele mai mici și să rulăm în viteză pe distanțe de 300-400 de metri pentru a realiza forța specifică, sau am făcut accelerări fie în placa mică, fie în placa mare pe distanțe de 100-200 de metri. De două ori pe săptămână am rulat mai mult, undeva în jurul a 130 de kilometri pentru a ne dezvolta rezistența.

O importanță foarte mare, după cum am mai spus-o, în perioda de antrenament o are și odihna. Se spune că odihna face jumătate din antrenament așa că încerc cât se poate de mult să nu sar peste orele de odihnă. Cu atât mai importantă este în această perioadă, deoarece organismul se resimte mai mult primăvara după antrenamentele lungi până se obișnuiește din nou cu stilul de efort. Deci, în această perioadă, cea de acumulare, are nevoie mai mult ca oricând de odihnă. De aceea încerc pe cât posibil să mă odihnesc la prânz și să dorm devreme seara. Indicat este și masajul dacă există posibilitatea, ideal fiind 3 ședințe pe săptămână. Dar cum la noi este mai greu să îți permiți un maseur, eu mă mulțumesc cu automasajul picioarelor, adică mi le masez chiar eu cu o cremă specială timp de 30 de minute. Decât deloc, e bine și așa.

Speram ca Argeș Winter Race să fie prima cursă la care particip în acest sezon, dar din cauza unor probleme financiare întâmpinate de sponsorul meu principal, nu am putut ajunge la startul acesteia. Așa că prima cursa la care am participat a fost la Dragonul Roșu, un circuit pe șosea de 50 de kilometri care, să fiu sincer, a scos untul din mine. Cursa s-a desfășurat pe o ploaie foarte rece, iar câțiva băieți care se simt desul de bine în această perioadă ne-au alergat de parcă voiam să le furăm ceva. Glumesc evident… În realitate, a fost o cursa de pregătire foarte bună la care m-am chinuit foarte mult, fiind departe de forma mea bună din timpul verii.

Nu am cum să închei fără să vorbim și despre o parte la fel de importantă precum antrenamentul și odihna, adică regimul alimentar și nutriția sportivă. Mulți sunt de părere că dacă consumi vitamine nu mai contează mâncarea. Alții cred că vitaminele sunt substanțe dopante sau fac rău. Niciuna din aceste afirmații nu sunt adevărate. Una fără alta nu se poate, în primul rând mâncarea, care trebuie să fie de o calitate înaltă și bogată în calorii și nutrienți, și apoi vitaminele. Încerc de fiecare dată să mănânc pe cât se poate de bine și consistent, să diversific alimentația și, în general să mă bazez mai mult pe fibre, paste și proteină animală provenită din carne. Încerc tot timpul să păstrez un echilibru și să nu exagerez cu niciun fel de aliment. Vitaminele și susținătoarele de efort nu îmi lipsesc nici ele deoarece sponsorii mei au grijă să nu îmi lipsească nimic. Nu plec la niciun antrenament, mai ales la cele lungi, fără batoane și geluri care ma ajută să nu mă „ramolesc” de foame, iar din bidon nu îmi lipsește niciodată băutura izotonică. Vitaminele și mineralele nu lipsesc nici ele, dar cu acestea nu exagerez. Dupăun anumit număr de zile de administrare, o cură, fac pauza pentru a nu obișnui organismul cu ele.

Despre Răzvan Jugănaru poți citi mai multe pe blogul său.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ