Cockpit și pedale Azonic, Flow – Baretta Evo – Wicked RL (2018)

0

Cei care nu sunt familiarizați cu Azonic, ar trebui să știe că brand-ul a fost introdus încă din 1989 de către O’Neal, iar calitatea a fost pusă pe piedestal de la începuturi. Nume sonore din lumea sportului, precum Steve Peat, Shaun Palmer, Missy Giove sau Anne Caroline Chausson și-au adus la început contribuția la aceste produse, folosindu-le de altfel în cursele care le-au adus titlurile de Campioni Mondiali. În fond, pe vremea când m-am apucat de pedalat mai extrem, adică prin 98, cine avea componente Azonic pe bicicletă era văzut ca un semi-zeu.

Componente de contact: ghidonul și pedalele sunt extrem de importante. Atât de importante încât te ajută să sari la fel cum vezi în poză. Rider: Andrei Diaconu

De principiu, în acest moment Azonic a rămas pe același segment de produse, o gamă ce include pedale, pipe, ghidoane sau manșoane. Am primit la test 3 din aceste produse: o pipă Baretta Evo îmrepună cu un ghidon Flow pentru cockpit și un set de pedale Wicked RL.

Voi începe cu cockpit-ul, compus dintr-o pipă de 40mm și un ghidon cu o lățime de 800mm. Ambele sunt specifice pentru enduro și cum mai folosesc bicicleta de enduro și la competițiile de downhill, ghidonul cu o lățime de 800 nu avea cum să dăuneze. Ba chiar contribuie la un control mai precis, iar când vine vorba de sărituri peste obstacole, se face responsabil rise-ul mărciel, de 25mm, alături de dimensiunea relativ mică a pipei și totodată de rise-ul acesteia, de 15 grade. Revenind la ghdion, acesta are un upsweep de 4 grade (profilarea acestuia pe înălțime) și un backsweep de 7 grade (valoarea la care este poziționat spre tine), toate aceste valori fiind bine alese când vine momentul de a trage de ghidon. Prin comparație, un ghidon cu rise de 0 mm, backsweep și upsweep de 0 grade, va acționa precum o țeavă de calorifer care nu oferă niciun confort și care face dificilă manevrarea bicicletei pe teren tehnic. Pentru că ghidonul și pipa au un rise de notat, am decis să păstrez un singur distanțier pe furcă.

Din punct de vedere al calității, cele două componente strălucesc la propriu, aspectul glossy denotând un produs de top. Greutatea ghidonului de 350 grame este una bună pentru lățime, a pipei poate un pic cam mare pentru segment: 200 de grame. Aceasta este însă foarte solid construită și cu siguranță o poți folosi o viață întreagă, fără probleme. Costul ghidonului este de 224 de lei, pe când cel al pipei, de 192 de lei.

Pedalele pe de altă parte sunt cireașa de pe tort și nu doar pentru că prin culoare roșie aprinsă amintesc de acest lucru, dar se numără printre cele mai bine finisate pedale pe care am putut pedala în ultimii ani. Sunt pedale de tip platformă, așadar fără prindere pentru încălțăminte SPD, însă pe cât de subțiri sunt, pe atât de multă soliditate inspiră. Sunt construite CNC, sunt dublu eloxate și au un finisaj de mare clasă, dar astea nu le va scuti complet de vopseaua sărită atunci când vei începe să lovești puternic pietrele de pe traseu.

Oferă o protecție de bază, mai mare decât în cazul pedalelor mai ieftine, însă așa cum știm toți cei care participăm la discipline mai extreme, pedalele, brațele și partea de jos a cadrului sunt primele care vor fi afectate de lovituri sau ciupituri venite din partea pietrelor de pe traseu. Folosesc desigur rulmenți, iar dimensiunea platformei este de 105 x 100mm, adică suficient de mare încât să ofere confort și stabilitate mare. 10 pini înalți și interschimbabili asigură o aderență bună indiferent de situație, iar greutatea scăzută, de 310 grame, reprezintă un atu imbatabil. Spre exemplu, o pereche de pedale cu corp din magneziu și ax din titan sunt oferite pentru un preț cel puțin dublu, în condițiile în care Wicked-urile de față au un preț recomandat de 384 de lei.

În concluzie, toate produsele de la Azonic au prestat așa cum mă așteptam la calitatea pe care o oferă producătorii în ziua de astăzi, poate chiar cu un plus pentru pedale. Greutatea este mai mult decât în regulă, exceptând poate pipa Baretta Evo, iar prețurile sunt moderate raportându-le la calitate sau la concurență.

Importator: DHS Bike Parts

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ