Acum citesti
Schwalbe Hans Dampf 29×2.35 Addix (2019)

Acestea sunt noile Hans Dampf în versiunea Addix, în dimensiunea 29×2.35 și în toată splendoarea lor. Gândite pentru traseele de enduro, acestea vin cu un avantaj de necontestat și anume acela al greutății reduse. Doar 850 de grame. Doar? Pe bune? Da, pe bune. Căci în acest segment, majoritatea anvelopelor solide vor cântări mai bine de 900 de grame dacă nu chiar și mai mult. Curiozitatea a fost să vedem dacă cei de la Schwalbe au reușit să construiască o anvelopă suficient de solidă și de aderentă cu o greutate redusă. Iar astfel, nu mi-a rămas decât să le cer la test.

Și au venit direct din Germania, prin UPS, companie cu cei mai amabili curieri. Iar eu n-am stat prea mult pe gânduri și le-am montat pe un set de roți Shimano XT. Țin să precizez asta, deoarece janta XT este ceva mai îngustă, iar aceste anvelope își pot desfășura potențialul maxim pe jante mai late. Însă nici în cazul roților Shimano treburile n-au stat rău deloc, exceptând poate mici inadvertențe de imagine (spre talon, par destul de strânse). Le-am montat tubeless, desigur, ca să pot rula la presiuni mai joase. Și nici n-am ezitat prea mult, introducând doar 1.4 bar în ele. O presiune cu care în mod normal n-aș rula cu cameră, însă în cazul de față, valoarea a reprezentat un echilibru perfect între o viteză de rulare decentă și protecție. Viteza de rulare este desigur discutabilă, iar dacă luăm în calcul o jantă mai lată, pata de contact a anvelopei cu solul va fi mai mare, în acest caz rulând probabil cu 5% mai greu. Sau 4%. Cui îi pasă? Pentru că tot suntem la capitolul de față, sper că este evident pentru toată lumea că un set de anvelope cu balonaj mai mare și crampoane foarte înalte și fără sens de rotație nu vor rula pe drept sau la urcare precum unele cu crampoane mici și dimensiunea de 2.10. Mai ales că le-am montat pe o bicicletă cu suspensii de 170mm. Oricum, dacă există voință și ceva antrenament, poți să faci și ture montane mai lungi cu ele, fără nici cea mai mică problemă.

Dar acolo unde chiar vei uita de probleme va fi pe traseul dificil, acela cu noroi, multe rădăcini și pietre. Căci acolo se va vedea și măiestria acestor anvelope. Nu puteam alege nimic altceva decât unul dintre traseele de pe Ciocanu și altul mai pietros, din spatele casei, ca să analizez cum se cuvine prestația. Iar concluziile sunt pozitive. Pe teren alunecos, crampoanele laterale imense îți asigură o aderență excelentă și chiar când lucrurile merg prost, acestea îndreaptă la un moment dat situația. Așadar, chiar în mijlocul unui derapaj, într-un viraj, când îți fug ambele roți, compound-ul Addix împreună cu construcția crampoanelor laterale se aliază și opresc alunecarea, permițând abordarea virajului așa cum vezi în filme: cu noroiul sărind în lateral. Desigur, trebuie să vrei și să poți face asta, dar dacă nu vrei și nici nu poți nu este nicio problemă: cel puțin ai siguranța că acestea se așează acolo unde dorești. Trecerea peste rădăcini umede nu a fost lipsită de stres, căci în astfel de cazuri prea puține anvelope pot face față cu adevărat, însă performanța la frânare este foarte bună, crampoanele centrale mari practic înfigându-se în sol. Pe teren uscat sau pe piatră aderența este enormă și puncte în plus vin și din partea presiunii scăzute (în speță, tubeless-ul).

Punând în balanță toate aceste specificații, pot spune că greutatea este mai mult decât justă raportată la performanțe. Iar prețul, de 260 de lei/bucată, nu tocmai mic, dat fiind faptul că poți termina într-un sezon o astfel de pereche. Vestea bună vine însă tot din online, căci pot fi achiziționate chiar și la un preț de 190 de lei/bucata dacă prinzi vreo promoție, iar acesta face ca toată povestioara de mai sus să sune și mai bine.

Plus: Greutate mai mult decât acceptabilă, prestații foarte bune pe uscat și bune pe umed
Minus: Nu rulează foarte rapid dar este de înțeles, preț măricel
Preț de raft: 260 lei/bucata
Greutate: 850 grame/bucata

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

three × 2 =