Acum citesti
Despre evoluția vânzărilor de biciclete din Europa

Piața de biciclete electrice din Austria a cunoscut un salt uriaș anul trecut, crescând față de 2014 cu peste 50%, totalizând astfel 77.220 de unități vândute. Cifre impresionante dată fiind valoarea medie a unei biciclete electrice. Dar mai impresionantă este valoarea medie a unei biciclete vândute în Austria: 780 de euro. Comparativ, în România, aceasta nu sare de 120 de euro.

Cifrele sunt cât se poate de clare în ceea ce privește vnzările de biciclete electrice.
Cifrele sunt cât se poate de clare în ceea ce privește vnzările de biciclete electrice.

Bicicletele electrice au fost responsabile pentru vânzările mari ale producătorilor în ultimii ani, unii analiști de piață afirmând că acestea au fost cele care au contribuit la rotunjirea veniturilor. Cu ceva ajutor de la stat, orice european și-a putut permite una, dat fiind faptul că salariile pe care aceștia le încasează, chiar le asigură un trai bun. În acest moment însă, piața din Vest stagnează, cel puțin în ceea ce privește bicicletele de munte. Fenomenul se manifestă din cauza a doi factori: prețurile care au crescut mult în ultimii ani, dar și tehnologia care pare că a început să se schimbe de la o lună la alta, de aici și nesiguranța consumatorului că-și va achiziționa o bicicletă care peste 2 ani nu mai este de actualitate. În principiu, această regulă este valabilă mai mult pentru segmentele mid-level și high-end și mai puțin pentru cel low-end, unde, în afară de introducerea de curând a roții de 27.5 inch, prea multe nu s-au schimbat.

Dar dacă luăm sub lupă segmentele mai scumpe, vom constata că oportunitățile sunt foarte variate, iar tu, în calitate de cumpărător care pune jos 3.000 de euro, te întrebi: să-mi cumpăr o bicicletă 27.5, 29, 27 plus sau 29plus. Sau fatbike? Cu ax normal sau să urmez standardul boost? Să achiziționez bicicleta cu sistem de transmisie 2×11 sau 1×12? Șirul de întrebări poate continua la nesfârșit, iar asta crează haos în mintea cumpărătorului. Pe de altă parte, marii producători susțin că cine nu inovează, moare. Dar parcă lucrurile se desfășoară pe fast-forward, dovadă că și noi, cu greu, am putut să luăm contact cu toate inovațiile (să nu mai pun la socoteală faptul că pentru România, sunt puțini producători care chiar își dau interesul, date fiind volumele mai mici de vânzări).

Așadar, pe piața din Germania dar și pe piața din State, există semne că lumea fie păstrează mai mult timp bicicleta achiziționată, fie se îndreaptă către una second hand. Iar ca să mai îndulcească lucrurile, cei de la Trek, Specialized sau Giant, au preferat să mai scadă 20% din prețul anumitor modele, însă aceleași reguli nu au fost neapărat valabile și pentru Europa (exceptându-i pe cei de la Trek). Specialized a mai introdus un program interesant, prin care obții același discount de 20% dacă dai la schimb bicicleta veche, în regulă, putând fi vorba și despre un cadru, un sistem de transmisie sau chiar o șa cu tija montată. Promoția însă nu este valabilă și pentru modelele S-Works, multe dintre acestea având prețuri ce sar de 10.000 de euro.

Este clar că producătorii încep să-și pună semne de întrebare dacă nu cumva prețurile chiar au luat-o razna și după cum se vede, prin exemple concrete, încep să ia măsuri. Momentan nu cred că putem vorbi de scăderi semnificative de preț, cel puțin nu pentru segmentul entry-level, cel care de fapt generează cele mai mari vânzări alături de segmentul bicicletelor electrice, dar un răspuns mai ferm din partea pieței probabil că va schimba lucrurile pe viitor. În orice caz, se anunță un sezon interesant din punct de vedere al strategiilor, care iată, au nevoie de un flux nou de idei, dar și de o abordare diferită.

Dragoș Mitroi
redactor FreeRider.ro

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

16 + 9 =