Acum citesti
TowWhee – sistem de tractare a bicicletei pentru copii și adulți

Tractarea unei biciclete nu e un concept nou, indiferent că e vorba de copii sau de un coleg adult ajuns în dificulate, sau pur și simplu ca strategie într-un concurs pe echipe. Multă lume folosește diverse sisteme improvizate, dar iată că există și un produs dedicat, ce combină o bandă elastică tip bungee de cea mai bună calitate și o chingă tubulară foarte rezistentă: TowWhee!

Multă lume folosește pentru tractare diverse cordeline sau chingi alese după ureche, fără să aibă o certitudine asupra rezistenței acestora și de multe ori cu un comportament nu foarte adecvat (prea rigide sau prea elastice). La acest lucru s-a gândit și creatorul sistemului, Eric Landis, un ingenios MTB-ist și alpinist, care a știut că poate să vină cu o soluție mai bună.

Soluția e simplă și eficientă: TowWhee folosește o bandă elastică bungee de rezistență foarte mare cusută în interiorul unei chinghi tubulare de nylon de calitate, cu o rezistență la rupere de 680 kg. Designul elastic face ca sistemul să preia bucla ce apare dacă cel tractat accelerează, ajungând de la lungimea maximă de 4.5 m la cea minimă de 1.5 m fără să se detensioneze. Astfel chinga nu se prinde în roți.

Elasticitatea face ca tracțiunea să fie progresivă, astfel că cel tractat este tras cu o forță mai mare cu cât rămâne mai mult în urmă. În același timp, dacă pedalează să revină, forța aplicată scade. Dispar astfel șocurile la pornire și oprire.

TowWhee a fost proiectată pentru urcare și se demontează și remontează facil, fiind prinsă cu o buclă după pipa celui tractat și cu una peste vârful șeii celui care tractează.

Unii utilizatori au folosit însă chinga cu succes pentru a controla viteza copiilor cu experiență mai puțină pe coborâre.

Modelul simplu dedicat copiilor are culoarea roșu/portocaliu costă 40$, are o greutate de 140 g și poate fi folosit pentru tractarea unei greutăți între 18-55 kg. Dacă se dorește tractarea unui adult există și o versiune specială la prețul de 50$, puțin mai lungă și un pic mai grea. Ambele modele sunt fabricate în S.U.A. și sunt disponibile pe pagina producătorului.

Vezi Comentarii (4)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

nine − 2 =